Abdomen foarte umflat - Dilatatie (+- torsiune) gastrica

Abdomen foarte umflat - Dilatatie (+- torsiune) gastrica
Burta umflataCum recunoaştem: stomacul (partea stângă) este umflat cu aer (la percuție sună timpanic  "ca o minge"), respiră greu cu capul în jos, membrele din faţă depărtate, salivaţie abundentă, încearcă să vomite fără succes.

Cauze: des întalnită la rasele mari de câini, cu pieptul adânc şi îngust, dar şi în cazuri de ingerarea unei cantităţi foarte mari de hrana sau alimente ce pot fermenta (pâine, derivate din porumb fasole etc), vârsta inaintată predispune. Tabel de evaluare a riscului în funcţie de rasă (vezi mai jos) Ce facem: poziţionaţi aimalul pe partea dreaptă, capul şi toracele mai sus decât restul corpului (aprox. 30 grade).

Paşii de urmat şi dotările necesare pentru deţinătorii de rase mari predispuse (Dobermann, Ridgeback, Saint Bernard, Ciobanesc german, Marele Danez – “Dogul geman”):

Update! Nu se mai recomandă metoda deblocării cu furtunul băgat pe esofag până în stomac, datorită stresului ridicat la care ii supunem cu acesta medotă. S-a constatat o rată de mortalitate mai mare la pacienţii care au fost supuşi la acestă metodă. Un argument în plus este intervenţia chirurgicala inevitabilă în această situaţie.
Totuşi puteţi decompresa abdomenul temporar astfel: culcat pe dreapta, în cel mai ÎNALT loc al abdomenului (pe partea laterala stângă), desinfectaţi locul şi introduceţi (înţepaţi) 1- 3 ace (roz, >22g). Dacă aveţi un câine de rasă mare, trusa lui de urgenţe ar trebui să contină si ace roz. Mergeţi cât mai repede la un medic veterinar sau chemaţi ambulanţa.

Tabel de evaluare a riscului în funcţie de rasă: Raportul de risc, unde Marele danez este de 41,4 ori mai predispus decât un metis (1)
Rasa Raport de risc Gradul de risc
Marele Danez 41,4 1
Saint Bernard 21,8 2
Weimaraner 19,3 3
Ster Irlandez 14,2 4
Gordon Setter 12,3 5
Caniche standard 8,8 6
Basset 5,9 7
Doberman Pincher 5,5 8
Bobtail 4,8 9
Pointer 4,6 10
Terranova 4,4 11
Ciobanesc German 4,2 12
Airedale Terrier 4,1 13
Malamut de Alaska 4,1 14
Chesapeake Bay Retriever 3,7 15
Boxer 3,7 16
Collie 2,8 17
Labrador Retriver 2 18
Springer Spaniel Englez (/Cocker) 2 19
Samoyed 1,6 20
Teckel 1,6 21
Golden Retriver 1,2 22
Rottweiler 1,1 23
Metis 1 24
Caniche pitic/Bichon 0,3 25
Sursa: "Journal of the American Veterinary Medical Association", 2006;229(12):1934-1939.
Lasa un comentariu