Astmul felin

Astmul felin

            Autor: Dr. Diana - Andreea Badea    


Astm felinCe este
Astmul felin (denumit și bronșita felină) reprezintă o afecțiune a căilor respiratorii inferioare (bronhii, bronhiole) întâlnită la pisicile de toate vârstele, în special la cele adulte. Astmul se caracterizează prin inflamația acută a peretelui bronhial și apariția modificărilor reversibile (bronhospasm) sau inflamație cronică și modificări ireversibile (fibroză, emfizem). Astmul felin nu este o afecțiune contagioasă (nu se transmite de la un animal la altul) și nu este zoonoză (nu se transmite la om). Cauzele sunt variate: inhalarea substanțelor iritante (fum de țigară, parfum), alergii, infecții bacteriene, prezența paraziților la nivel pulmonar.             

Cum recunoaștem
Episoade de tuse ce pot determina apariția vomei, frecvență respiratorie crescută, respirație șuierătoare, în unele situații chiar respirație bucală. Adesea simptomatologia se agravează dacă pisica depune efort fizic.              

Diagnosticul

Stabilirea diagnosticului se face pe baza istoricului medical, examinării clinice,  radiografiilor de torace și examenelor sanguine (hemoleucogramă și examen biochimic).              

Tratamentul

Este foarte important de stabilit și eliminat cauza producătoare a alergiei. În cazul apariției crizelor de astm pacientul trebuie consultat și stabilizat, apoi efectuate investigațiile necesare și stabilit protocolul terapeutic (tratamentul este de durată și constă în administrarea pe cale inhalatorie a substanțelor bronhodilatatoare și corticosteroizilor).                

Prognosticul

În cazul pacienților cu inflamație acută și cronică prognosticul este rezervat. În cazul stabilizării pacientului, eliminării cauzelor și respectării protocolului terapeutic prognosticul este favorabil.              

Costuri estimative posibile:
- Consultație 50 RON - Hemoleucogramă 85 RON - Examen biochimic 100-200 RON - Radiografii torace 200-300 RON - Internare+Tratament 250-400 RON/24h
Lasa un comentariu
Speed Vet Academy